"De ce am ajuns aici?"

      Cu toţii am trecut prin aşa ceva, dar nu toţi am reuşit să învăţăm cum să reacţionăm într-o..
altă astfel de ocazie. Cu toţii am avut relaţii de durată, în care fie că am vrut sau nu, am pus suflet, în care am iubit, şi am iubit nebuneşte, mai mult decât ne iubisem vreodată pe noi înşine, şi mulţi dintre noi am suferit atunci când lucrurile au început să se schimbe. Cu atât mai mult am suferit atunci când am ajuns în situaţia de a fi singuri, şi de a nu şti ce mai era de făcut. Cei mai mulţi dintre noi am sperat la împăcare, mulţi am reuşit asta. Dar oare chiar ne doream asta? Oare chiar ne doream "să mai tragem de lucruri" în încercarea de a mai repara ceva, de a fi din nou bine? Oare chiar mai aveam nevoie de o relaţie care nu făcea altceva decât să ne ţină pe loc şi să ne tragă în jos? Nu, nu mai aveam nevoie. Pasele proaste ţin o zi, două, sau cel mult două săptămâni, dar nu mai mult.
     Atunci când începi o relaţie nouă, nu te gândeşti niciodată "Oare unde o să ajung cu relaţia asta? Ce urmăresc? Ce o să fac după ce totul se va termina?". Sau îţi imaginezi că ţi-ai găsit iubirea vieţii,  că vă veţi aşeza la casa voastră şi veţi îmbătrâni împreună? Asta este o primă greşeală pe care cu toţii o facem. Şi nu o facem pentru că nu ştim răspunsul, sau de teama lui. O facem pur şi simplu pentru că dragostea e oarbă, ţine la distanţă orice urmă de raţiune, orice încercare de analiză a lucrurilor. Şi este o greşeală copilărească pe care o facem pentru că ne sunt furate sau cucerite privirile, şi mai ales gândurile. Sunt lucruri frumoase, într-adevăr. Sunt lucruri de care avem parte doar în perioada pubertăţii, şi mai apoi a adolescenţei, perioade "fragile" ale existenţei noastre trecătoare. Problemele încep abia atunci când "ne trece" de persoana respectivă, aşa cum tot auzim în zilele noastre. Adevărul este că după câteva săptămâni, luni sau poate că după câţiva ani, ajungem să ne săturăm şi să ne dorim din nou libertate, să ne dorim din nou aventuri şi experienţe noi, inedite. Sau nu. Oricum ar fi, azi discutăm primul caz, acela in care lucrurile încep să se complice. De ce se complică? Pentru ca unii dintre noi ajungem prea târziu în situaţia asta. Să te trezeşti după o relaţie de câţiva ani că ai rămas singur este tragic. Sau asta crezi tu. Sau poate că este tragic. Ştii când putem vorbii de o tragedie? Tragedia apare când lucrul ăsta ţi se întâmplă la vârsta la care tu în mod normal ar trebui să te realizezi profesional. Dar tu în loc să înveţi, şi să faci totul pentru a-ţi urma visul, ce faci? Stai. Singur, izolat de societate, plângi după tot ce avusesei până atunci. Plângi pentru că te afli pe punctul de a trebui să începi o viaţă într-o oarecare măsură nouă pentru tine, pentru ca eşti înaintea unui drum pe care trebuie să porneşti singur, lucru de care nu mai avusesei parte înainte. Şi nici parte de prea multe cunoştinţe nu ai. Viaţa e crudă, uneori mai e şi nesărată, dar tu ajungi prea tărziu să realizezi lucrurile astea. Nu ştii ce ai de făcut, şi cel mai grav, nu ştii cum ai ajuns în situaţia asta, pentru că tu nu ai făcut altceva decât să ai o relaţie de câţiva ani. Aici e marea greşeală a noastră. Ne irosim copilăria şi adolescenţa alături de o persoană care într-o zi va pleca din viaţa noastră şi ne va lăsa singuri. Mă veţi crede nebun că spun lucrurile astea, dar există prea multe astfel de exemple printre noi, şi majoritatea ajung să sfârşească aşa cum spun eu: prea târziu.    
      Adolescenţa e perioada în care trebuie să le trăim pe toate: aventuri de-o seară, iubiri de-o vară, relaţii serioase, dar care să nu se întindă prea mult. Asta e cea mai bună perioadă pentru a "gusta" micile experienţe ale vieţii. Dar atenţie! În limita bunului simţ! Lucrurile astea au fiecare rolul lui aparte. Ne ajută şi participă în întregime la formarea noastră ca oameni, ca personalităţi. Sunt ca nişte piese lego cu care asamblăm o jucărie, jucăria în situaţia de faţă fiind noi înşine. Dacă ai ajuns la sfârşit de relaţie, tot ceea ce trebuie să faci este să dai totul uitării, să scapi de tot ce îţi aminteşte de ce a fost până atunci, şi să o iei de la capăt. Caută-ţi mereu ceva de făcut! Evită momentele de singurătate în care te-ai putea gândi la ce a fost, si priveşte partea de jos a paharului, aia plină: a fost o experienţă din care trebuie să înveţi şi să tragi concluzii, nu din care să mori.


"Keep going. Don't quit!"