"Cât să mai aştept?"

   De ce să am o iubită, când mă simt atât de bine singur? De ce să am o relaţie de câteva luni
sau de câţiva ani, când pot ieşi pe fiecare zi sau pe fiecare săptămână cu o altă fată? Mie îmi place să am viaţa mea, să fiu singurul care suportă consecinţele faptelor mele, fără să mă bată prietena la cap şi să îmi reproşeze mereu că pierd nopţi cu băieţii şi că uit mereu să o sun. Cu toţii am trecut prin astfel de perioade, poate că unii încă mai fac asta, dar toţi ajungem în acelaşi punct. Libertate este o dorinţă sfâşietoare care ne macină pe toţi, care ne face să tânjim după escapade cu prietenii, după fel şi fel de peripeţii, dar care trebuie să ia sfârşit la un moment dat. Momentul ăsta este o surpriză pentru fiecare dintre noi, o ironie a sorţii. Exact când susţinem mai tare şi mai răspicat că noi nu vrem relaţii stabile, în care să trăim pentru persoana de lângă noi, acea persoană se strecoară în viaţa noastră şi ne schimbă total, ne transformă. Spun "ironie a sorţii" pentru că dragostea e imprevizibilă şi te loveşte fix când te aştepţi cel mai puţin. Are un stil aparte de a acţiona, te surprinde de fiecare dată, iar ăsta este primul lucru care ne fascineză şi ne lasă să cădem pradă atât de uşor sentimentelor pe cât de puternice, pe atât de frumoase. Deşi majoritatea traversăm perioade în care să ne intereseze doar de vieţile noastre, în care nu vrem să ne implicăm emoţional în relaţii serioare, sufletele noastre nu pot duce stilul ăsta de viaţă foarte mult timp. Oricât de mult am încerca noi să ascundem asta, nevoia de afecţiune se citeşte pe buzele noastre, pe chipurile noastre, şi singurul mod de a o satisface este iubirea. După câteva luni de singurătate, de "golăneală", de trecere de la o relaţie la alta, cât am clipi apare dorinţa de a avea o persoană care să reuşească să ne cunoască mai mult decât o putem face noi. Deşi momentul în sine nu poate fi controlat, "gustul victoriei" este cu atât mai bun cu cât lupta este mai lungă. El se poate petrece în drum spre şcoală, în magazin, în faţa calculatorului, stând la rând la dentist, oricând. Fascinaţia resimţită faţă de persoana de care ne îndrăgostim este imensă. Clipele ălea de nebunie, emoţiile de la prima întâlnire, de la primul sărut sunt unice, şi niciodată nu pot fi la fel, pentru că noi ne schimbăm. De la o relaţie la alta, începem să ne dorim mai mult şi mai mult de la noi, iar odată cu înaintarea în vârstă începem să avem mai multe pretenţii de la persoana cu care sperăm să ne petrecem din ce în ce mai mult timp din viaţă. Dacă la 15 ani ne dorim ca persoana iubită să ne placă în primul şi în primul rând doar ca şi chip, odată ce începem să creştem aşteptările devin din ce în ce mai mari, şi ajungem să căutăm acea persoană care să ne fascineze din toate punctele de vedere, care să ne facă să o iubim pentru tot ceea ce ea reprezintă, dar şi pentru felul în care ne face să ne simţim. Iubirea adevarată se instalează în vieţile noastre atunci când fiecare gest al persoanei dragi ne face să o iubim mai mult, când ne stârneşte o admiraţie imensă, şi ne face să ne dorim mai mult şi mai mult să avem din nou şi din nou parte de fiecare gest. Nimic nu poate fi comparat cu privirea mângâietoare a iubitului sau a iubitei, cu atingerea care reuşeşte să trezească în noi fiori de nedescris. Atunci când începi să ai emoţii pentru fiecare telefon, atunci când ţi-e teamă să nu îţi superi prietenul sau prietena şi eşti atent până la ultimul detaliu să nu faci ceva greşit, fii sigur că eşti îndrăgostit până peste cap, şi că trebuie să ai grijă de persoana respectivă. Atunci trebuie să ai grijă de ea, să o preţuieşti, să o faci să simtă din plin iubirea, şi fii sigur că vei avea parte de acelaşi tratament, pentru că în dragoste eşti răsplătit cu aceeaşi monedă cu care plăteşti.


"Keep going. Don't quit!"