"Nimic nu e aşa cum pare", îşi spuse el gândindu-se la ea, deşi îşi dădea silinţa să se
oprească din a mai face asta. Obosise. Obosise pentru că de când o văzuse prima dată mintea lui nu mai avea altă preocupare. Nu mai avea alte gânduri. Nu mai avea nimic. În momentele în care nu se gândea la ea, se gândea la privirea ei. Iar în foarte puţinele momente în care nu se gândea nici la ea, nici la privirea ei, se gândea de ce trebuia să treacă prin aşa ceva. Nici acum, la aproape 3 luni de când o văzuse pentru prima dată, nu înţelegea nimic din atitudinea ei, din comportamentul ei. Şi de fiecare dată când începea să aibă astfel de gânduri, involuntar, începea să se gândească din nou şi din nou la ea. Şi până la urmă e de înţeles. Ca băiat, să vezi o fată care îţi aruncă mai multe priviri începi să o simpatizezi. Şi cred că asta se întâmplă şi cu fetele. Situaţia era frustrantă, îi displăcea total, dar nu vedea nici măcar o cale de scăpare. "De ce trebuia să se repete de atâtea ori acea întâmplare care prima dată mi-a plăcut? La naiba, de fiecare dată mi-a plăcut. Dacă nu mi-ar fi plăcut nu m-aş gândi mereu şi mereu la ea." Şi e de înţeles. Cu toţii trecem prin momente unice în viaţă în care schimbăm câteva priviri şi câteva zâmbete inofensive cu persoane pe care nu le cunoaştem, dar problema e că la ei deja începuse să devină obişnuinţă, şi el începea să se îndrăgostească de privirile ei, de zâmbetul ei, de ea. Şi oricare altul ar fi făcut-o, chiar dacă nu ar fi trecut prin ce trecea el. Era imposibil să nu te îndrăgosteşti de ea. Părul lung şi brunet continua perfect un portret fără defect, venind ca o completare rar întâlnită ochilor căprui. Avea cam un metru 70, şi un corp cu care putea atrage cu uşurinţă invidia oricărei alte fete, şi respectul oricărui băiat. Şi chiar asta făcea, din moment ce el niciodată nu avea curaj să preia iniţiativa şi să discute cu ea problema ce îl frământa. Putea considera că erau prieteni. Avusese norocul să aibă o cunoştinţă comună cu ea, şi aşa reuşise la un moment dat să schimbe şi câteva replici, nu doar să se salute şi atât. Tot prietena aceea comună fusese şi cea care îi dăduse tragica veste că ea era implicată într-o relaţie de câţiva ani. Şi îşi dăduse şi el seama de asta, printr-o nefericită întâmplare. Într-una din puţinele dăţi în care vorbiseră, el se hotărâse să îi ceară numărul de telefon, dar până să reuşească să o facă, observase pe ecranul telefonului o poză cu iubitul ei, lucru care îl făcuse să renunţe la idee. Pierdut printre gânduri, răvăşit de eforturile pe care le depunea încercând să o uite, aţipi. Dimineaţa următoare când se trezi, văzu pe telefon un mesaj: "Bună! Sunt Diana, fata căreia îi placi nespus de mult, şi care tocmai a renunţat la relaţia de 4 ani pe care o avea, pentru tine. Sper să nu mă dezamăgeşti vreodată."
Comentarii
Trimiteți un comentariu