Ceasul sună. Mai sună o dată.
„Fir-ar! Iar dimineață.”
Soarele e și el pe cer demult. Păsărelele cântă în parc de mama focului. Pe lângă prea multa lumină care intră pe fereastră, mai intră și agitația infinită a orașului, și de parcă nu ar fi suficiente toate astea, ceasul începe să sune iar.
„Am nevoie de un concediu. Ba nu! Am nevoie de alt job. Sau cum ar fi să mă mut din orașul ăsta? La urma urmei, nu mi-a plăcut încă de când am venit aici. Noul început la care am visat a plecat înainte ca eu să ajung. A, acum înțeleg. Bad idea să fac facultatea aproape de casă, dar a fost decizia mea. Ce să zic!? Eram și eu tânăr.. Nu, nu e vorba de asta. Mi-era teamă că nu o să mă descurc, dar uite că mă înșelam. Cu cât aș fi fost mai departe, cu atât îmi era mai bine.”
În toată liniștea care stăpânea etajul, fără nicio avertizare, Haș începu să latre. „Nemernicul! Se putea să nu o facă și azi? Cred că trebuie să mă joc mai des cu el. Sau poate mai mult, câinele ăsta nu obosește niciodată. Măcar e bine că latră doar la ușa mea. Știe câtă nevoie am să îl aud în fiecare dimineață. În ciuda obiceiului său urât, trebuie să recunosc că e un animal deștept: nu latră niciodată în weekend. Da, sămbătă o să îl scot eu afară, îi sunt dator.”
Ceasul arată ora 7:09. ”Incredibil! Deja au trecut 9 minute, iar cafeaua mea încă nu e pe foc. Sper doar să nu fie trafic în oraș, să nu ajung din nou târziu.”
Rutina de dimineață fu aceeași și chiar și cele 9 minute erau calculate la fix. Mereu sunt aceleași nouă minute necesare, fără de care dimineața nu începe normal. Urmează cafeaua, trezirea din baie, micul dejun clasic cu pâine prăjită, și cel mai important element: cafeaua cu lapte, fără zahăr, înainte de plecare.
„7:47 și eu sunt în mașină. Azi e ziua mea, ajung primul la birou. Să vezi ce surpriză pentru toți!” Bineînțeles că în drum spre birou mai apăru un semafor roșu după altul tot roșu, și ajunse la birou ca de fiecare dată, cu două minute mai târziu. „Măcar am încercat”, îi spuse el secretarei în timp ce intră în birou și se așeză în scaunul său pentru următoarele ore. „Super! Nu mi-am ieșit din mână, iar timpii ăștia nu se vor schimba niciodată.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu