E așa greu uneori. Te simți sleit de puteri, lipsit de voință, lipsit de motivație. ”Tot ceea ce
îți trebuie e motivația.” Expresia asta mereu mă amuză, pentru că îmi amintește de un anumit om care nu prea realiza, și poate nici acum nu o face, că o întrebare care îi era adresată lui, ca om, afecta imaginea unei companii. Dar la ce bun? Poate că ăsta era și interesul lui. Oricât de inutil ar fi fost răspunsul său în situația respectivă, în viețile noastre e ceea ce ne lipsește. Ne lipsește motivația, iar noi nu facem nimic pentru a schimba asta. Din contră, stăm liniștiți fiecare la locul nostru, evaluăm situațiile, tragem concluziile, și ne oprim la cam atât. Ne complacem așa, pentru că așa suntem crescuți. Încă de la vârste fragede suntem îndreptați spre drumul pe care nu putem lua decizii, și se dorește de la noi să respectăm instrucțiunile, fără să punem întrebări, sau să le punem la îndoială.
Suntem o generație de oameni buni, oameni cu capacități, oameni care au avut parte de copilărie în adevăratul sens al cuvântului, o copilărie în care gadget însemna o mașinuță care avea o telecomandă cu fir și după care trebuia să alergi că nu se ducea mai departe fără acel fir, nu un avion controlat de un telefon mai inteligent ca noi. Singura noastră problemă e educația primită. Mergem la școală, profesorii așteaptă de la noi mai mult decât așteaptă de la ei. În loc să mergem fiecare pe un drum pe care ni-l alegem, suntem trimiși de părinți în licee sau în faculțăți unde profesorii vin adormiți, plictisiți, prea slab instruiți, sau prea bătrâni pentru a mai conduce o oră de curs în urma căreia noi să avem lucrurile stabilite. Orarele sunt mult prea încărcate, materiile mult prea multe, iar informația căutată lipsește cu desăvârșire. Indiferent de nivelul despre care este vorba, situația este aceeași, iar cei aflați la conducere se gândesc fie cum să facă să mai pună un milion în contul vreunui verișor, asta în cazul celor care se aflau la cârma țării până acum câteva luni, fie la cum să mai facă niște arestări, în cazul celor de acum. Toată lumea are pretenții de la noi, dar nimeni nu se întreabă ce trebuie făcut pentru a reuși. Poate puțin interes ar fi de folos, poate un imbold ușor, sau orice care să ne aducă dorință ne-ar ajuta să pornim, să facem primul pas. Mulți dintre noi sperăm la mai bine, și muncim pentru asta. Unii reușim, alții nu. Se fac reportaje, statistici gen ”9 români din 10 eșuează”, dar nimeni nu se întreabă de ce, nimeni nu caută cauzele acestor cifre, pentru ca cei care fac calculele sunt interesați de succesul reportajelor, nu de ceea ce ni se întâmplă nouă. Dacă vom începe să ne concentrăm pe ceea ce ne place cu adevărat, vom fi acel ”român care reușește”. Dar pentru asta avem nevoie de un gram de motivație care să vină din interior, deoarece niciun om nu își dorește ca tu să reușești, iar el nu.
îți trebuie e motivația.” Expresia asta mereu mă amuză, pentru că îmi amintește de un anumit om care nu prea realiza, și poate nici acum nu o face, că o întrebare care îi era adresată lui, ca om, afecta imaginea unei companii. Dar la ce bun? Poate că ăsta era și interesul lui. Oricât de inutil ar fi fost răspunsul său în situația respectivă, în viețile noastre e ceea ce ne lipsește. Ne lipsește motivația, iar noi nu facem nimic pentru a schimba asta. Din contră, stăm liniștiți fiecare la locul nostru, evaluăm situațiile, tragem concluziile, și ne oprim la cam atât. Ne complacem așa, pentru că așa suntem crescuți. Încă de la vârste fragede suntem îndreptați spre drumul pe care nu putem lua decizii, și se dorește de la noi să respectăm instrucțiunile, fără să punem întrebări, sau să le punem la îndoială.
Suntem o generație de oameni buni, oameni cu capacități, oameni care au avut parte de copilărie în adevăratul sens al cuvântului, o copilărie în care gadget însemna o mașinuță care avea o telecomandă cu fir și după care trebuia să alergi că nu se ducea mai departe fără acel fir, nu un avion controlat de un telefon mai inteligent ca noi. Singura noastră problemă e educația primită. Mergem la școală, profesorii așteaptă de la noi mai mult decât așteaptă de la ei. În loc să mergem fiecare pe un drum pe care ni-l alegem, suntem trimiși de părinți în licee sau în faculțăți unde profesorii vin adormiți, plictisiți, prea slab instruiți, sau prea bătrâni pentru a mai conduce o oră de curs în urma căreia noi să avem lucrurile stabilite. Orarele sunt mult prea încărcate, materiile mult prea multe, iar informația căutată lipsește cu desăvârșire. Indiferent de nivelul despre care este vorba, situația este aceeași, iar cei aflați la conducere se gândesc fie cum să facă să mai pună un milion în contul vreunui verișor, asta în cazul celor care se aflau la cârma țării până acum câteva luni, fie la cum să mai facă niște arestări, în cazul celor de acum. Toată lumea are pretenții de la noi, dar nimeni nu se întreabă ce trebuie făcut pentru a reuși. Poate puțin interes ar fi de folos, poate un imbold ușor, sau orice care să ne aducă dorință ne-ar ajuta să pornim, să facem primul pas. Mulți dintre noi sperăm la mai bine, și muncim pentru asta. Unii reușim, alții nu. Se fac reportaje, statistici gen ”9 români din 10 eșuează”, dar nimeni nu se întreabă de ce, nimeni nu caută cauzele acestor cifre, pentru ca cei care fac calculele sunt interesați de succesul reportajelor, nu de ceea ce ni se întâmplă nouă. Dacă vom începe să ne concentrăm pe ceea ce ne place cu adevărat, vom fi acel ”român care reușește”. Dar pentru asta avem nevoie de un gram de motivație care să vină din interior, deoarece niciun om nu își dorește ca tu să reușești, iar el nu.
”Keep going. Don't quit!”
Comentarii
Trimiteți un comentariu