Știi oare discuțiilea alea de la miez de noapte pe subiecte existențiale? Ce poate fi mai frumos? Poate persoana cu care le întreții, dar nu despre asta vreau să vorbesc. Așa am ales subiectul ăsta, după o convorbire de o oră si ceva minute bune, în miez de noapte. Îmi place să fiu conștient de ce se întâmplă în jurul meu. Asta pentru că mereu mi-a plăcut să fiu pregătit pentru ce ar putea urma după ceea ce urmează. Pe scurt, e vorba de a fi cu un pas înainte. De ce? Să nu rămâi în urmă, ar fi un prim răspuns. Ideea în sine se rezumă la progres. Cel puțin eu așa văd lucrurile de vreo 12-13 ani, de când am început să realizez că nu trăiesc degeaba, sau de când am început să fiu atent la gesturi, la detalii sau la cum reacționează oamenii în diverse situații.
Mi-a plăcut mereu să studiez oamenii. Poate de asta am ajuns și atât de selectiv. E un sentiment unic. E ca și cum ai trăi pentru câteva momente în pielea altora, ca și cum ai asista la discuție, ai fi martor la toată scena, dar nimeni nu te-ar observa. Și chiar dacă te-ar observa cineva, totuși nimei nu te-ar băga în seamă. E ca și cum ar fi totul regizat. Ca în filme, atunci când ăia doi se ceartă, ea plânge, el dă cu pumnii în pereți și ea începe să plângă și mai tare. Deși toată echipa de producție e în jurul lor, ei nu observă pe nimeni. Oamenii, în general, au tot felul de rețineri când conștientizează că sunt observați. Tocmai de asta mi-a plăcut mereu să văd imaginea aia mai mare, și nu doar bucata de spațiu unde se petrece acțiunea, sau bucata aia din mână acoperită de telefon, așa cum se petrece peste tot în zilele noastre. Cu ce ajută asta? În metrou, de exemplu, cu nimic. E vorba doar de exercițiu. Da, recunosc că îmi place să analizez oameni random de pe stradă. Am avut un moment în care mă simțeam vinovat pentru gestul ăsta, dar mi-am dat seama că nu am nici cel mai mic motiv pentru care să îmi fac griji. Adică nu îl afectează cu nimic pe domnul X când mă surprinde uitându-mă la el. Sau dacă doamna Y reușește să își ridice ochii din telefon fix atunci când eu mă opresc cu privirea asupra dumneaei, o să creadă cel mai probabil că o admiram, nici de cum că eram atent să văd cât de des clipește. De ce m-ar interesa asta? Păi așa îmi dau seama dacă citea ceva care o interesa, sau doar dădea scroll de plictiseală.
Lăsând-o pe doamna care urmărea "Bravo, ai stil" să se "cultiveze" în continuare, încearcă să îți dai seama de ce viața ta se împarte între serviciu și ultimul episod din serialul pe care îl tot aștepți să se termine. Rutina asta e ceva de care ai nevoie? Sau doar nu ai nicio direcție și trăiești de azi pe mâine? De ce ai avea nevoie de rutină? Păi e simplu: pentru că înseamnă odihnă și liniște. Nimeni nu o să te condamne dacă preț de o lună sau două o să îți împarți viața între birou și acasă. Dar toată lumea te va judeca atunci când tu deja faci același lucru pentru mai bine de câteva luni. Asta deja transmite dorința ta arzătoare de a face un mare nimic cu viața ta. Încearcă niște haos, să vezi cum reacționezi când trebuie să alergi câteva săptămâni la rând între toate persoanele pe care le cunoști, să ieși în fiecare zi cu altcineva la cafea, să te plimbi în fiecare seară pe aceeași stradă, dar cu o altă persoană. De ce? Să vezi ce remarcă X, ce îi atrage atenția lui Y, dar mai ales ce nu ți-a sărit ție în ochi încă de prima dată când ai trecut pe aleea în discuție. Dezbătând același subiect cu mai mult de propria persoană, vei ajunge să dezvolți o atenție distributivă, pentru că vei încerca mereu să fii atent și la discuție, dar și la cum sunt parcate mașinile, cât de curat e trotuarul sau câți oameni peste 50 de ani trăiesc în zona respectivă. Și cam atât pentru acum.
"Keep going. Don't quit!"
Comentarii
Trimiteți un comentariu