Vineri 29 Iulie 2022
Mă trezesc după un maraton de somn și în continuare mă simt obosit. „Ce-o mai fi și asta? Când am dormit eu ultima dată atât de mult? Hmm.. Eram în Londra în city break cu una dintre cele mai mișto femei cu care am fost „în viața mea de Crai” (cum mi-a zis cineva de curând)”. Aterizaserăm destul de devreme, plecaserăm și mai devreme din București, și după o zi de colindat Londra-n lung și-n lat, am ajuns la hotel pe la ora 19. Ne-am pus în pat așa îmbrăcați cum eram, să ne tragem sufletele, și am dormit aproape neîntrerupt până la 7 dimineața următoare. Atunci eram epuizați fizic după atâta explorat, era și sfârșit de săptămână, unde mai pui că eram și rupt de răcit. Aud și acum zgomotul ăla de motoraș pe care îl auzeam la fiecare pas pe care îl făceam (atât de afectate mi-erau simțurile). „Dar acum ce am pățit? Cum să dorm atâta? Nu e suficient că dorm 7-8 ore pe noapte? Pe bune... lucrez muncă de birou, adică 8 ore stau cu nasul între taste. Cum să fiu obosit!? Abia după alea 8 ore pot spune că încep să muncesc, că fie plec să aprovizionez, fie intru de serviciu la magazin... cum e posibil așa ceva? În rest ce mai fac? Învăț, mai un sport, mai citesc o carte. Seara ies în oraș 1-2 ore. Mai sunt seminariile și trainingurile plus întâlnirile astea din al doilea job, da n-ai cum să le consideri muncă. Cam ăsta e programul. Păi și de ce să fiu obosit!? Ceva clar e în neregulă cu mine. Și de ce îmi spune toată lumea că muncesc prea mult, când eu nu muncesc mai nimic, de fapt!? În fine, hai că îi dau eu de cap cândva, dar acum e timpul să fac un duș și să pregătesc cafeaua aia, că încep curând programul.”
După rutina clasică, deschid frumos laptopul și mă apuc de treabă în momentul în care apăs butonul să pornesc și al doilea laptop. Îmi amintesc de evenimentul Continental, și zic să forțez puțin lucrurile: „Hei! Îmi pare rău, însă n-am mai reușit să ajung ieri. Am atașat CV-ul meu și aștept să fiu contactat dacă prezintă interes” (mai oficial, nu chiar atât de friendly, dar tot friendly și acela). Toate bune și frumoase și îmi văd de lucru. Undeva pe la ora 11 sună telefonul. Număr de fix din Sibiu. Ciudat. Răspund și spre surprinderea mea, domnișoara de la celălalt capăt al liniei era de la Continental. Povestim una-alta, și uite așa la ora 15:44 primesc mail că am fost recomandat pentru un job la Continental. Imediat după, mai primesc un mail cu un assessment online pe care era nevoie să-l parcurg (ceva teste de logică și bla-bla-uri d-astea corporatiste care mereu mi-au displăcut). „Pe-astea când să le mai fac, nu-s și așa destule? Plus că mai vor și interviu... Frate, oamenii ăștia din corporații chiar n-au lucruri mai productive de făcut cu viețile lor!?” 😂
Gândeam că e ceva în neregulă cu tot ce se întâmpla și mi se întâmpla, însă prins în tumultul evenimentelor, cu agenda scrisă pe hârtie pentru fiecare zi (inclusiv cu activitățile de odihnă și relaxare), nu reușeam să văd pădurea de copaci. Îmi trecuse prin minte ideea de a-mi pune în agendă și un timp în care să mă gândesc la ce simțeam, dar simțeam că nu simțeam nimic (sau maxim simțeam o formă ușoară de oboseală. Pe vremea aia nu știam că atunci când gândești că nu ai cum să mai poți, dar simți că mai poți un pic, de fapt nu mai poți de ceva timp). Aflat în cursa șobolanului, orice activitate care părea neproductivă era eliminată by default și nu încăpea loc de îndoială că fix asta era partea nesănătoasă în tot ceea ce făceam. Contraintuitiv, less is more, dar cum să vezi asta când ai atâtea de făcut!? Cum să stai și să nu mai produci când sunt atâtea de plătit, atâtea de cumpărat și atâtea de investit? Cum să stai și să ratezi un moment în care poți să faci ceva? „În mai puțin de 2 săptămâni urmează să plec în concediu și o să stau atunci, dar între timp mai sunt atâtea de făcut. Mai e și ideea asta cu schimbarea pe care am zis că trebuie să o fac...”
Stay tuned!
Comentarii
Trimiteți un comentariu