Joi 28 Iulie 2022
În perioada asta locuiesc între Craiova și Strâmba (da, funny you, ăsta e numele „la satu meu în care am copilărit și crescut”), adică îmi împart viața între două locații la aproximativ 60 km distanță una de cealaltă, și între două joburi și business-ul care încă n-a învățat să funcționeze fără mine 100% și proiectul ăsta personal care are potențial forță. Pe lângă asta îmi mai împart viața între familie și prietenii pe care îi am în Craiova (și ei alte două sau trei grupuri). Nimic nu pare să se așeze și să se liniștească și mereu sunt între a alege ceva în defavoarea a altceva, iar asta mă seacă incredibil de tare. La 3:45 urmează să pornesc spre Craiova unde am o întâlnire, iar la ora 6:30 tre să fiu la mall, la Starbucks, la ceva eveniment organizat de Continental, poate-poate prind un job mai bun, că astea două nu-s destule. Mă urc rapid în mașină, mai-mai să uit o parte din bagaj, și pornesc cu viteză și cu minute bune întârziere spre Craiova, că iar mai apăruse ceva de care a trebuit să mă ocup. Pe drum mai pornesc cartea aia mișto pe care am început-o de curând, să mai învăț una-alta, și uite așa avansez pe traseu. Și tot așa avansez spre burn-out. „Naaaa, n-are cum, că am învățat despre el și n-are cum să mi se întâmple tocmai mie”. Bombardat din toate direcțiile cu informații, 200% blocat emoțional, 300% fizic și 999% psihic, conduc să-mi onorez agenda, indiferent de cum mă simt („dar staaaai, că băiatu' nu simte, că a fost creier și a rezolvat-o și pe asta”). Ajung în mai puțin de o oră la apartamentul din Craiova, urc rapid, pornesc laptopul, verific câteva mailuri și mai citesc 3 mesaje pe WhatsApp din care unul îmi zice că reprogramăm întânirea de azi și că ne vedem mâine. Fac spume de câteva ori, că nu suport să fiu anunțat din scrut, că „i-am mai dat și viteză” s-ajung la timp, și uite ce-mi face... e normal să se întâmple asta, că lucrez în vânzări. Problema e la mine că mă enervez, nu la om că mă dă peste cap. Văd în asta și o parte bună, totuși: am o bucată mică de timp în care să mă întind puțin în pat. Și întins am fost, până aproape la 8 dimineața următare. Am făcut o pauză din somn pe la 9 și un pic, că-mi venise foame, și încă una pe la 2, că mi-era sete. N-am înțeles cum de dormitul provoacă sete, dar am mai trăit asta. Probabil apa e combustibil pentru vise 😂.
În scurtele momente de pauză din după-amiaza și noaptea respectivă am cugetat la experiența pe care o trăiam și s-au cam aprins niște beculețe. Adică erau aprinse deja de multă vreme, numai că nu întorsesem eu capul suficient cât să le văd, că cică să te uiți înapoi e lucru rău care aduce ghinion. Prima lecție pe care mi-o luam era că degeaba ai informații dacă nu le și aplici. Indiferent de cât de bine știi teoria, o știi degeaba dacă n-o pui în practică. Poți s-o pui chiar și greșit, că tot e mai bine decât s-o ții doar la nivel de informație. Adică alea 14 ore de somn mi-au arătat clar că nu eram ok, că mă îndreptam spre nașpa și că trebuia să schimb ceva. Și am schimbat, dar asta povestesc într-un post viitor.
Stay tuned!
Comentarii
Trimiteți un comentariu