Joi, 22 Septembrie. Mă trezesc pe la 3:30 AM și pornesc cu mama spre București. Mergem la Dragonul Roșu pentru aprovizionare, iar după ce terminăm acolo trec la sediul Bertrandt pentru a preda toate cele în urma demisiei. Printre felicitări, încurajări și emoții de tristețe specifice unei despărțiri, mă urc îngândurat în mașină și stabiliesc cu mama să oprim într-o benzinărie să luăm niște cafele și ceva de mâncare. Zis și făcut. Intru în mașină încărcat cu toate alea, întind mâna să pun cafeaua în suport și se întâmplă beleaua: cafeaua din pahar începe să se întindă și să inunde zona din centru a mașinii, de sus de la media player și până jos la schimbătorul de viteze, trecând, bineînțeles, prin tot ce i-a ieșit în cale. Începem alert să adunăm licoarea cu șervețele și să curățăm, ne liniștim, glumim asupra subiectului și suntem gata de plecare, când ce crezi? Mașina îmi transmite că am comis-o și nu mai pornește. Gândesc agil ce ar putea fi în timp ce îl sun pe Liviu, prietenul și mecanicul din București pentru a mă salva. „Te duci frumos, cumperi spray de curățat circuite electrice și o periuță de dinți sau ceva cu care să freci suprafața din modul și apoi mă suni să-mi zici câte beri îmi dai”. O iau la pas pe Iuliu Maniu, găsesc toate cele necesare, mă întorc, execut cu atenție și cu sufletul cât un purice toate indicațiile maestrului, în timp ce mama, foarte liniștită, râde și glumește în telefon. Foarte ciudat și atipic pentru ea, e complet detașată și lipsită de oricare dintre fricile pe care le-ar fi avut înainte în astfel de circumstanțe. Termin treaba și într-un suspans cum doar în filmele de la Hollywood mai vezi, bag cartela în lăcaș pentru a porni mașina. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, o ia la sfert și demarez în viteză, conducând fără oprire până înapoi acasă, de teamă că poate n-ar mai porni dacă aș opri-o.
Vineri, 23 Septembrie, ziua cea mare în care mă mut în Sibiu. Toată dimineața stau în telefoane cu agenți imobiliari din Sibiu, iar în jurul prânzului, cu mașina încărcată, pornesc pe drumul care urmează să fie drumul acasă din noul capitol al existenței. Toate bune și frumoase, ajung în Sibiu, văd un apartament care urmează să fie locuit pentru prima data de cineva. Proprietara, o doamnă foarte amabilă și manierată îmi spune că mai are nevoie de o săptămână pentru a-l pune la punct înainte de a mi-l închiria. Îi explic contextul și faptul că mă interesează închirierea imediată și îmi spune că o să se grăbească și o să reducă la maximum timpul. Chiar și așa, de câteva zile tot are nevoie, așa că plec optimist de acolo către următorul apartament pe care îl aveam pe listă. Ajung acolo și găsesc o casă cam bătrânicioasă. Proprietara, o bătrână sictirită și cu hate pe olteni îmi spune că știe că sunt alte apartamente cu condiții mult mai bune decât ceea ce oferă proprietatea dumneaei, astea sunt prețurile la casă. Iritat și mâhnit, mă urc în mașină hotărât să merg la următorul, când ce să vezi? Mașina nu mai pornește. OMG, this just happened the other day and now its back. Mă iau cu mâinile de cap și mai-mai că îl dau de volan când îl văd pe tata din memorie spunându-mi că mai bine să fie acolo și să nu am nevoie de ele, decât să am nevoie de ele și să nu fie acolo (peria și spray-ul care mă salvaseră data trecută, dar de care am fost sigur că n-o să mai am nevoie, ca e totul în regulă). După o repriză scurtă de frustrări și descărcat nervi, plec la pas prin Sibiu după cele necesare, și tot drumul nu aud decât vocea din mintea mea care îmi spune că e o greșeală, că nu trebuia să aleg Sibiul și că era mai bine să mă fi întors în București. Și atât de insistentă a fost încât nu a încetat decât în momentul în care i-am spus că gata, așa facem. Planul era să repar mașina la fel ca data trecută, să mă întorc la ai mei peste weekend iar luni dimineață să reiau negocierile cu Bucureștiul. Doar că nimic din astea nu s-a concretizat: mașina nu a mai pornit, la ai mei nu m-am mai întors și în București nu am mai ajuns. „E doar o provocare din care voi ieși învingător” - mantra pe care am repetat-o vineri seara în timp ce mă plimbam prin Sibiu, fără mașină, fără locuință, fără ajutor. Aceeași mantră am repetat-o și sămbătă toată ziua, în timp ce căutam piesa cu pricina pe internet și sunam disperat la service-uri auto care să-mi facă mașina și toate mă programau 2-3 săptămâini mai târziu. Tot aceeași mantră pe care am repetat-o luni dimineață când am ajuns în afara Sibiului, în câmp, departe de civilizație și în mica închisoare, așa cum am numit locația Continental în momentul în care am intra pe turnicheții de la poarta principală. Ah, da, și am mai repetat mantra asta și după ce am schimbat piesa și mi-am dat seama că nu aia fusese problema, dar și când doamna cu care bătusem palma pentru apartament (cea amabilă și manierată pe care am menționat-o mai devreme) mi-a zis ca s-a răzgândit și nu mai închiriază. Și tot mantra asta m-a ajutat și în perioada de acomodare (aproximativ o lună) când pe final de program mă simțeam epuizat, pierdut și fără speranță. La o săptămână distanță eram mutat în noul apartament cu al cărui proprietar urma să leg o prietenie ca la carte și cu mașina la scară, după ce am reparat-o de unul singur (bateria fusese pricina problemelor).
Printre munci, gânduri, drumuri și toate lucrurile pe care le mai făceam, târziu am realizat că omiteam ceva esențial. Toate fac parte din viață și definesc viața. Sunt elemente care puse cap la cap formează povestea fiecăruia, iar a trăi de parcă viața s-ar întâmpla undeva în afara lor, undeva într-un tărâm de vis în care totul este perfect e doar bullshit și nu funcționează nici optimal, nici sustenabil și nici nu-ți dă voie să crești. La un an și jumătate distanță, după ce am renunțat la lucruri în care până atunci investisem timp, energie și efort, păstrând doar lucrurile esențiale și care aduc cele mai mari rezultate, pot spune că a meritat tot efortul și că mantra aceea chiar a funcționat. A fost doar o altă provocare din care am ieșit învingător și concluzia e foarte simplă și „ie doo”: fă ce ți-ai propus, indiferent de situațiile dificile care îți ies în cale (pe scurt: nu renunța) și less is more - fă mai puține lucruri și asigură-te că le faci din ce în ce mai bine.
Keep going. Don't quit!
Comentarii
Trimiteți un comentariu