E luni dimineață.
Cafelele sunt pline, inbox-urile și mai pline,
iar motivația... undeva sub birou.
Și totuși, pornim ziua.
Cu ședințe despre leadership, traininguri, competențe.
Despre cum să „creștem oamenii”.
Dar dacă suntem sinceri,
majoritatea nu învață din traininguri.
Învață prin imitație.
Facem lucrurile nu pentru că știm metoda,
ci pentru că am văzut pe altcineva făcându-le.
E același trial & error primitiv
pe care îl aveau oamenii acum mii de ani,
doar că azi poartă cămăși albastre, folosesc PowerPoint
și au badge cu acces în SAP.
Structura e modernă.
Instinctul, însă, e același:
copiază ce merge.
☕️ Poveste personală
Îmi amintesc că am fost trimis odată la un training „obligatoriu”.
Trainerul era mai plictisit decât participanții.
Recita din slide-uri, voce monotonă, privirea pierdută.
A fost prima dată când am făcut act de prezență la trainingul lui
și training real pentru mine.
Mi-am deschis laptopul, am lucrat la ceva personal,
și mi-am dat seama că învățam mai mult din felul în care el nu făcea,
decât din tot ce spunea.
A fost și amuzant, și trist.
Am plecat cu o concluzie clară:
nu poți preda entuziasmul dacă nu-l simți.
📉 Unde greșim, de fapt
Am transformat învățarea într-o rutină scumpă.
Trainingurile s-au umplut de prezentări frumoase,
dar fără reflecții reale.
Ne place să spunem „investim în oameni”.
Dar în realitate, îi expunem, nu îi formăm.
Să participi la training nu înseamnă că ai învățat.
A fi prezent nu e același lucru cu a fi implicat.
Adevărata învățare cere disconfort, întrebări, feedback,
nu doar căsuțe bifate într-un plan de dezvoltare.
🔍 De ce nu funcționează învățarea „din sistem”
Educația modernă a importat modelul industrial.
Totul e standardizat, măsurat, planificat.
Dar omul nu e o piesă de schimb,
iar învățarea reală nu e o linie de producție.
Psihologii de la Gallup arată că peste 80% dintre angajați
nu simt că se dezvoltă real la locul de muncă.
Iar Carol Dweck, în teoria ei despre mindsetul de creștere,
spune că progresul vine doar dintr-un spațiu unde e sigur să greșești.
Paradoxul e că în companii, tocmai greșelile sunt pedepsite,
nu transformate în lecții.
Așa că oamenii învață…
să nu mai învețe.
💬 Adevărata formare nu e în PowerPoint
E în curiozitate, reflecție și feedback real.
În acel moment în care te întrebi sincer:
„De ce fac lucrul ăsta așa?”
și îți permiți să schimbi răspunsul.
Eduardo Briceño, autorul cărții „The Performance Paradox”,
spune că progresul apare doar atunci când avem curajul
să ieșim din zona de performanță și să intrăm în zona de învățare.
Acolo unde nu trebuie să pari competent.
Ci dispus să evoluezi.
⚙️ În loc de concluzie
Poate că nu avem nevoie de mai multe traininguri.
Poate avem nevoie de mai multă conștiență.
De oameni care pun întrebări.
Care observă.
Care nu repetă ce au văzut,
ci își dau voie să reinventeze.
Pentru că, la final,
adevărata evoluție nu vine din imitație,
ci din curajul de a înțelege de ce faci ce faci.
"Keep going. Don't quit!"
Comentarii
Trimiteți un comentariu