E luni dimineață.
Cafeaua e caldă, gândurile sunt încă în ceață, și ziua abia începe.
Dar deja ai purtat mai multe măști decât ți-ai imaginat.
Te-ai trezit ca partener iubitor.
Ai fost părinte grijuliu.
Ai devenit bucătar profesionist pentru câteva minute.
Apoi a sunat telefonul — și ai intrat în rolul colegului expert în teme financiare.
După trei minute, suni acasă și ești din nou copilul mamei.
Toate aceste treceri între lumi emoționale se întâmplă aproape fără să-ți dai seama.
Și totuși, te lasă gol. Obosit.
Pentru că în fiecare tranziție pierzi puțin din tine.
🧠 Cum explică psihologia acest fenomen
Eric Berne, părintele Analizei Tranzacționale, spunea că în fiecare dintre noi coexistă trei stări de Eu:
-
Copilul — spontan, emoțional, creativ, dar și impulsiv
-
Părintele — critic, moralizator sau grijuliu, protector
-
Adultul — echilibrat, rațional, centrat în prezent
În teorie, ar trebui să ne mișcăm conștient între ele.
În practică, însă, creăm zeci de aliasuri ale acestor roluri:
👨💼 colegul calm
👩❤️👨 partenerul empatic
👶 copilul ascultător
👨🏫 expertul sigur pe sine
👩🍳 omul gospodar
Fiecare are propria energie, propriile așteptări, propriul limbaj.
Și le schimbăm atât de rapid, încât nici nu apucăm să ne dăm seama cine suntem cu adevărat în spatele lor.
🎭 Când rolurile devin scenarii
Eric Berne spunea că purtăm trei stări fundamentale — Copil, Părinte și Adult.
Dar psihologul Stephen Karpman a dus ideea mai departe prin
The Drama Triangle: Victimă, Salvator, Persecutor.
E triunghiul în care ne învârtim inconștient.
Când ne victimizăm, așteptăm salvarea.
Când salvăm, ne simțim importanți.
Când criticăm, credem că avem dreptate.
Toate sunt fețe ale aceluiași eu care vrea control.
Doar că, în final, fiecare dintre ele consumă energie și blochează evoluția.
Pentru că nu reacționezi din conștiență, ci din reflex.
🩸 Măștile care ne țin „funcționali”
Hervey Cleckley, în The Mask of Sanity, observa că o mare parte dintre oameni nu trăiesc autentic, ci doar joacă bine rolul normalității.
Ne ascundem în spatele competenței, al amabilității, al perfecțiunii.
Ne construim măști sociale, uneori atât de convingătoare încât ajungem să credem că suntem ele.
Problema e că aceste măști nu protejează doar de ceilalți, ci ne separă și de noi.
Și atunci, când toate se prăbușesc — burnout, conflicte, pierderea sensului — nu mai știm cine rămâne în spate.
⚡️ Cum putem folosi măștile conștient
Aici intervine The Alter Ego Effect de Todd Herman, care aduce o perspectivă inversă și eliberatoare.
El spune: nu e greșit să ai o mască — atâta timp cât o folosești intenționat,
nu te ascunzi în spatele ei.
Poți crea un alter ego pentru performanță, dar alegerea conștientă e cheia.
🔹 Nu e „masca care te ascunde.”
🔹 E „masca care te servește.”
Atunci rolurile nu mai sunt închisoare, ci instrumente.
Iar tu devii regizorul, nu actorul pierdut în scenă.
💬 Gând final
Nu e nimic greșit în a avea roluri.
Problema apare când uiți că tu ești cel care le interpretează.
Adevărata maturitate nu e să alegi un rol și să-l joci perfect.
E să știi când îl joci și când e timpul să-l lași jos.
Comentarii
Trimiteți un comentariu