Ce este, de fapt, râsul?
Râsul pare cel mai banal gest uman. Un „haha” scurt, o scăpare sonoră, o ușurare.
Dar în profunzimea lui, râsul este cod biologic, reflex tribal și mecanism de reglare emoțională.
Noi nu râdem pentru că ceva este neapărat amuzant. Râdem pentru că ne este mai suportabil.
Râsul nu este distracție. Râsul este supapă.
Etimologia care dezvăluie adevărul uitat
Cuvântul românesc „a râde” provine din latinescul:
rīdēre → „a elibera tensiune, a relaxa, a detensiona prin deschidere”
Nu „a face haz”, nu „a spune glume”, nu „a provoca veselie”.
Râsul este, la origină, un act de ușurare.
Deci încă din rădăcina lingvistică, râsul înseamnă:
-
semnalul că momentul poate fi dus mai departe.
Râsul vs. Umorul – marea confuzie
Aici majoritatea oamenilor greșesc: cred că râsul și umorul sunt aceeași specie.
Nu sunt.
-
Umorul este concept cultural, intelectual, interpretativ.
-
Râsul este descărcare neuro-chimică.
Umorul cere:
-
filtrare
-
conținut
-
simboluri
-
interpretare
Râsul cere:
-
supraviețuire emoțională.
Umorul e sofisticat.
Umorul recompensează mintea.
Umorul e context.
Râsul e criză – și modul în care sistemul tău scapă din ea.
De aceea râdem:
-
în momente stânjenitoare,
-
în situații care ne pun în dificultate,
-
când am spus ceva prea sincer,
-
când ne este teamă să nu fim respinși.
Râsul nu semnalează gluma, râsul semnalează tolerabilitatea.
Nu spunem: „A fost amuzant.”
Spunem: „Pot duce momentul ăsta fără să mă rup.”
Ce se întâmplă în corp când râdem
Râsul declanșează o furtună chimică extrem de precisă:
-
dopamină – scade anxietatea și oferă recompensă
-
serotonină – stabilizează starea
-
oxitocină – lipește oamenii unii de alții
-
endorfine – reduc durerea și tensiunea
Iar amigdala, centrul fricii, se înmoaie.
Se stinge focul.
Nu râzi pentru că e comic.
Râzi pentru că corpul tău refuză să ardă în continuare.
Râsul este stingător psihic, nu petrecere.
Râsul ca limbaj social
Privit prin lentilele comunicării, râsul este un mesaj secundar, un subtitlu emoțional care însoțește cuvintele.
Este felul în care spunem:
-
„Nu mă respinge.”
-
„Nu te supăra.”
-
„Hai să fim în siguranță.”
Râsul este acel mic „haha” care nu caută haz, ci armistițiu.
Eric Berne: râsul ca tranzacție mascată
În „Ce spui după buna ziua?”, Eric Berne nu tratează râsul ca divertisment, ci ca gest psihologic calculat, conștient sau nu.
El identifică patru mari funcții ale râsului în comunicare, pe care le vom analiza în următoarele zile:
-
Râsul de autoprotecție
„Am spus ceva dur, dar râd ca să nu pari ofensat.” -
Râsul care cere acceptare
„Râzi cu mine ca să știu că suntem în aceeași barcă.” -
Râsul de neutralizare a vinovăției
„Da, am intrat în zona sensibilă… dar vezi? pot să râd, nu e grav.” -
Râsul de evitare a conflictului
„Râd ca să nu mă rănești și ca să nu te rănesc.”
Pentru Berne, râsul nu este reacție, ci negociere relațională.
Imaginează-ți scena:
Spui ceva sincer.
Poate prea sincer.
În clipa următoare, fără să gândești, râzi.
Nu pentru că e comic.
Ci pentru că în acel centimetru de sinceritate există risc.
Râsul tău nu spune: „Amuzant, nu?”
Râsul tău spune: „Să rămânem totuși bine.”
Este un gest de supraviețuire emoțională, nu de comedie.
De ce începem cu o astfel de analiză?
Pentru că înainte de a explora de ce râdem după ce vorbim, trebuie să înțelegem:
-
ce este râsul în natura lui primară
-
cum s-a construit cultural ideea de „haz”
-
și de ce corpul îl folosește ca amortizor, nu ca spectacol
Râsul este pod.
Nu show.
Concluzie
Râsul nu confirmă hazul.
Râsul confirmă relația.
Nu râdem pentru că e ușor.
Râdem pentru că e administrabil.
Când nu mai putem duce totul cu mintea, corpul râde ca să nu se frângă.
Râsul este forma în care spunem:
„Vreau să rămânem împreună, chiar dacă adevărul dintre noi nu e comod.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu