Influența anturajului: cum te schimbă oamenii din jur și cum îți afectează potențialul

Când eram copil, părinții erau foarte atenți la copiii cu care ieșeam la joacă. Crescând la țară, lucrurile erau destul de simple în aparență: vecinii apropiați erau automat și prietenii. Erau copiii cu care mă vedeam zilnic, cu care petreceam timp fără să fie nevoie de prea multe explicații. Dar mai erau și alți copii, mai de departe. Unii erau „ok”, cum spuneau ai mei. Alții... nu prea. Îmi amintesc că existau câteva interdicții clare:

• nu aveam voie să ies cu anumiți copii,
• nu aveam voie să stau prea mult în anumite locuri,
• nu aveam voie să mă apropii de unii care erau considerați „mai vagabonzi”, mai vulgari, mai puțin „potriviți”

Problema mea era că nu înțelegeam de ce. Nu mi se explica în detaliu. Nu exista o lecție elaborată despre influență, mediu sau formarea caracterului. Era doar genul de înțelepciune simplă, transmisă în câteva cuvinte:

• „Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești.”
• „Cine se aseamănă se adună.”

În copilărie ni se spune în proverbe, iar la maturitate le înțelegem în sisteme. La momentul respectiv, părea arbitrar, poate chiar nedrept. Nu vedeam diferențele atât de clar și nu înțelegeam de ce ar conta atât de mult cu cine îmi petrec timpul. Ce ajungea la mine, de cele mai multe ori, era:

• „Nu e bine.”
• „Nu ai voie.”

Mult mai târziu am început să înțeleg faptul că nu era vorba despre reguli. Era vorba despre mediu.

Tribul: energia pe care o preluăm, oglinda în care ne vedem și locul în care ne multiplicăm

De multe ori vorbim despre oameni, relații, anturaj și mediu ca și cum toate acestea ar fi simple detalii de context, ceva exterior nouă, ceva ce ne înconjoară, dar nu ne modelează cu adevărat decât marginal. În realitate, lucrurile stau mult mai profund de atât. Oamenii din jurul nostru nu reprezintă doar decorul în care se desfășoară viața noastră, ci una dintre forțele cele mai constante și mai subtile care ne influențează starea, ritmul, standardele, felul în care gândim, ceea ce considerăm normal și, în cele din urmă, direcția în care ne dezvoltăm. Tribul din care facem parte nu este niciodată doar un grup de oameni. Este, în același timp, un climat psihologic, un câmp de influență și o formă de presiune tăcută care lucrează asupra noastră zi de zi, chiar și atunci când nu o observăm.

Tribul ca energie

Primul lucru pe care îl subestimăm aproape întotdeauna este cât de ușor preluăm energia celor din jur. Oamenii tind să își imagineze despre ei înșiși că sunt autonomi emoțional, că au propriile gânduri, propriile stări și propriile concluzii și că acestea apar în mod independent, ca și cum s-ar naște exclusiv din interiorul lor. În practică, însă, trăim mult mai poros decât ne place să credem: preluăm tonuri, preluăm ritmuri, preluăm moduri de a interpreta realitatea, preluăm ezitări, preluăm curajul sau lipsa lui, preluăm cinism, entuziasm, plafonare, ambiție, calm sau agitație. Intrăm într-un mediu tensionat și, fără să vrem, devenim mai tensionați. Stăm printre oameni demotivați și, în timp, începem și noi să privim lucrurile cu mai puțină energie. Petrecem suficient timp lângă oameni care tratează mediocritatea ca normalitate și, fără să observăm momentul exact în care se produce această alunecare, începem să ne relaxăm și noi standardele. Acesta este poate unul dintre cele mai importante adevăruri incomode ale vieții adulte: foarte multe dintre stările pe care le considerăm ale noastre nu sunt, de fapt, născute integral din noi, ci sunt rezultatul unei absorbții lente și repetitive a mediului în care stăm. Nu pentru că suntem slabi, nu pentru că nu avem personalitate, ci pentru că așa funcționează omul. Suntem ființe sociale, construite să se adapteze mediului și să se sincronizeze cu grupul. Această sincronizare nu se produce doar la nivel de comportament vizibil, ci și la nivel de dispoziție, ritm interior și interpretare a realității.

Întrebarea „ce simt eu?” este uneori incompletă. O întrebare mai bună, mai matură și mai dificilă este: „ce simt eu este într-adevăr al meu sau este ceva ce am preluat din jur?” Pentru că de multe ori nu suntem neapărat în contact cu o nemulțumire autentică, ci cu o nemulțumire atmosferică, respirată din mediul în care stăm suficient timp încât să o confundăm cu propria noastră voce interioară. Dacă nu înțelegem acest lucru, riscăm să luăm decizii importante pe baza unor stări care nu sunt cu adevărat ale noastre, ci doar au devenit familiare prin repetiție. 

Tribul ca oglindă

Tribul nu doar ne influențează. Nu doar ne contaminează energetic, pozitiv sau negativ, ci la un nivel mai profund, tribul ne și reflectă. Odată ce începi să observi cât de ușor preiei energia oamenilor din jur, apare o realizare și mai incomodă: oamenii din jurul tău nu sunt doar surse de influență, ci și oglinzi. Prin ei vezi lucruri despre tine pe care, de unul singur, le-ai observa mult mai greu sau poate deloc. Felul în care reacționezi la anumite persoane, tipul de comportamente care te irită, oamenii care te intimidează, cei pe care îi invidiezi sau cei pe care îi admiri fără să înțelegi imediat de ce, toate acestea spun foarte multe nu doar despre ei, ci și despre tine. Uneori, un om care te frustrează scoate la suprafață lipsa ta de răbdare. Alteori, un om care te neliniștește poate evidenția nesiguranțe pe care preferai să le ignori. În alte cazuri, cineva care te activează emoțional îți arată exact zona în care ai încă orgoliu, rigiditate sau sensibilitate neprocesată. De multe ori credem că problema este exclusiv în afara noastră, în comportamentul celuilalt, în modul lui de a fi, în stilul lui, în energia lui, când de fapt reacția noastră intensă este și un semnal despre ce avem noi de lucrat. Tribul funcționează, astfel, și ca o suprafață reflectorizantă. Ne arată, prin tensiuni, atracții, comparații și fricțiuni, cine suntem în momentul prezent și unde suntem încă insuficient așezați.

Aici apare însă o nuanță importantă. Faptul că un mediu te reflectă nu înseamnă automat că este bine să rămâi în el la nesfârșit. Există o tentație subtilă de a romantiza orice mediu dificil sub ideea că „am ceva de învățat de aici”, și uneori este adevărat. Dar nu orice mediu este o lecție profundă, după cum nu orice tensiune este o oportunitate extraordinară de evoluție. Unele medii te ajută să te vezi mai clar și apoi își încheie rolul. Altele te ajută o perioadă și apoi încep să îți normalizeze stagnarea. Unele scot la suprafață ce ai de lucrat, dar după aceea nu îți mai oferă spațiul potrivit pentru a crește mai departe. Altele, pur și simplu, te țin prea mult într-o versiune micșorată a ta.

Alegerea tribului nu este și nu ar trebui tratată ca o întâmplare pasivă a vieții. Nu este doar rezultatul hazardului, al contextului sau al proximității. La un anumit nivel de maturitate, tribul devine o alegere conștientă. Alegi lângă cine stai. Alegi ce fel de energie lași să te influențeze. Alegi ce fel de conversații repeți, ce fel de standarde devin normale pentru tine și ce fel de raportare la viață accepți să îți intre în sistem. Alegi și, la fel de important, decizi și de unde trebuie să ieși. Pentru că nu tot ce te-a ajutat într-o etapă te mai ajută în următoarea. Există medii care au fost bune pentru o versiune anterioară a ta și care devin insuficiente pentru cea care începe să apară acum.

Tribul ca multiplicator

Și totuși, tribul nu este doar despre ce preiei și nici doar despre ce vezi reflectat în tine. Există un al treilea nivel, poate cel mai important dintre toate: mediul potrivit nu doar că te influențează și te clarifică, ci te multiplică. Aici discuția se schimbă radical, pentru că nu mai este vorba doar despre protejarea ta de mediile greșite sau despre folosirea relațiilor ca oglinzi de autocunoaștere. Este vorba despre acel tip de trib în care nu mai funcționezi doar la nivelul propriului tău efort izolat, ci începi să fii împins înainte de standardul colectiv al grupului.

Există medii în care normalul este stagnarea, în care a duce lucrurile la bun sfârșit este suficient, în care minimul necesar este tratat ca performanță și în care inițiativa, claritatea, eficientizarea și dorința de a duce lucrurile la următorul nivel par aproape excentrice sau inutile. În astfel de locuri, oamenii nu sunt neapărat rău intenționați și nici incapabili în mod fundamental, dar standardul colectiv este unul scăzut, iar ceea ce grupul tratează ca normal devine, în timp, limita funcțională a majorității. Într-un astfel de mediu, poți rezista, poți avea stabilitate, poți chiar construi o carieră, dar este foarte greu, uneori aproape imposibil, să te multiplici. Este foarte greu să accelerezi, să inovezi, să rafinezi, să eficientizezi și să crești într-un loc în care energia dominantă este una de conservare, nu de expansiune.

În schimb, există medii în care normalul înseamnă creștere, în care oamenii nu se opresc la a face lucrurile bine, ci caută cum pot fi făcute mai bine, mai clar, mai curat, mai inteligent. Nu este nevoie nici măcar de presiune explicită într-un astfel de loc. Nu trebuie să vină cineva permanent peste tine să îți spună să ridici standardul, pentru că standardul este deja în aer, este deja în felul în care ceilalți gândesc, își formulează ideile, își asumă responsabilitatea, își termină munca și se raportează la timp, calitate și progres. Într-un astfel de mediu, începi aproape inevitabil să te aliniezi la o versiune mai bună a ta, nu pentru că te forțezi în fiecare secundă, ci pentru că mediul ridică nivelul de bază al normalității.

Aceasta este puterea reală a tribului bun: nu doar că te face să te simți înțeles sau în siguranță, ci îți împinge potențialul mai departe decât l-ai fi împins singur. Îți multiplică ritmul, claritatea și curajul. Îți reduce timpul dintre intenție și execuție. Îți rafinează standardele. Îți face vizibile posibilități pe care înainte nici nu le considerai realiste. Și, poate cel mai important, te mută într-o realitate în care versiunea ta mai bună nu mai pare o excepție eroică, ci o extensie normală a mediului în care trăiești.

Acesta este momentul în care înțelegi că tribul nu este doar un spațiu de apartenență, ci un accelerator de destin. În mediul nepotrivit, te lupți singur să rămâi întreg. În mediul potrivit, începi să crești aproape organic, pentru că multe dintre lucrurile pentru care înainte trebuia să lupți intern sunt deja susținute extern de cultura grupului, de energia oamenilor și de standardul comun. Nu înseamnă că munca dispare, nu înseamnă că drumul devine ușor și nici că problemele se evaporă, ci înseamnă că direcția mediului și direcția ta încep, în sfârșit, să tragă în aceeași parte.

Poate că de aici ar trebui adresată o întrebare pe care prea puțini și-o pun suficient de serios: 

oamenii din jurul meu doar mă înconjoară, sau mă și construiesc? 

În fond, aceste este marele test al tribului: nu doar dacă te simți confortabil în el, nu doar dacă te recunoști în el și nici doar că te vezi reflectat în el, ci dacă acel grup de oameni te lasă la fel, te consumă lent sau te multiplică, dacă te menține unde ești, dacă te coboară sub ceea ce ai putea fi sau dacă îți împinge viața, gândirea și standardele spre nivelul la care ai putea ajunge cu adevărat.

Tribul tău este întotdeauna mai mult decât suma oamenilor din el. Este ritmul pe care îl respiri, oglinda în care te vezi și plafonul pe care îl accepți sau îl spargi. Tocmai de aceea, una dintre cele mai importante decizii din viață nu este doar ce faci, ce alegi sau ce construiești, ci și lângă cine stai în timp ce faci toate aceste lucruri. 

La final, omul nu devine doar rezultatul voinței lui. 

Omul devine rezultatul mediului pe care îl lasă suficient de aproape încât să îl modeleze.